Zise duduia...votat 2009!

"A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata/ Din rude mari, imparatesti/ O prea frumoasa fata/ Si era una la parinti/ Si mandra-n toate cele/ Cum e fecioara intre sfinti/ Si luna intre stele."

Se numea CIUMA BUBONICA.

A aparut pe la 1346, si pana in 1347, distrusese aproape toata Londra. Asta fecioara "dasteapta", nu gluma. Din pacate, anumiti indivizi au scapat, (Dumnezeu sa-i ierte, ca eu nu pot) iar genele lor s-au intins peste veacuri si veacuri.

Asa se face ca suntem in 2009; eu merg pe strada si ma simt infestata, infectata, ingurcitata de campania politica ce promoveaza "demnitarii" participanti la aceasta bufonerie si ma fac ca ploua.

Baselu imi face timid cu ochiul, Geoana e ceva mai seducator iar Antonescu nu seamana deloc cu acel Antonescu pe care l-as vota eu.

Buuuun. Dar eu nu pot merge linistita pe strada. Nu. Trebuie sa intalnesc in calea mea presarata cu acesti margaritari politici si mici tulpinute ale acestor margaritari. "Situatiunea" este ca intalnesc o duduie cunoscuta si, normal, cand ea se opreste sa ma salute, ma opresc si eu, ca de, politeturile. Ma intreaba calm de sanatate, toate cele si ajunge si la problema cu votul. Ca, altfel, cum? Atingand aceasta coarda sensibila a mintii mele, ii raspund sec ca nu merg la vot. Scandalizata, oripilata, duduia imi da si replica: "Adica refuzi sa faci ceva pt tara asta? Pt copiii tai? Dupa ce ca ti se da un drept, refuzi sa il exerciti?"

(observati cuvantul pompos, neologic).

Eeee, si atunci imi veni mie sa-i dau un drept in fata, da' aveam sireturile desfacute. Si nu se face. Este nepoliticos si contravine oricarei simtiri revolutionare.

Mi-ar fi placut mult sa plec, dar individa era pornita.

Deci, ce face Oana? Se apuca sa-i explice frumos ca, practic, este un "drept" doar asa, generic vorbind.

Ca, ma gandeam eu, unde este dreptul?

Adica, de exemplu, daca tu te duci intr-un bar, ceri o bautura scumpa, n-au, ceri alta, n-au, tot scazi stafeta, si, la un moment dat, ti se ofera 5 feluri de posirca. Diferite la gust, dar in esenta, posirca.

Ce faci? In loc sa refuzi politicos, sa te duci in alt loc si, daca esti impotriva ideii de a schimba locul, sa-ti faci dracu' singur posirca, macar stii ca mori de mana ta, deci, ce faci, iei satisfacut unul din cele 5 minunate feluri de posirca si-l dai pe gat satisfacut, murmurand "ce misto e libertatea de alegere?".

Sau altfel: ce preferi sa citesti? Sandra Brown, Danielle Steel sau biografia lui Adrian Nastase?

Un om normal, cu asemenea "posibilitati", ar refuza arta lecturii pentru ceva timp.

Asa ma gandeam eu.

Ca dreptul, in esenta, presupune o posibilitate reala, o capacitate decizionala in functie de niste standarde acceptabile. Cel putin.

Ca sa vezi, duduia nu era de acord si ii sclipi si urmatoarea perla: "Stii, eu eram de acord daca s-ar fi dat o lege sa va penalizeze cumva pe voi, astea care nu mergeti la vot!"

Nu intelesei. Nimic. Facui calcule si degeaba. De aia o trimisei frumusel ( ca intr-un banc prost), sa mai ia o muie, ca-mi da cu virgula. Ajunsei acasa si tot cu virgula imi da, desi utilizai calculatorul. Mult timp. Am probleme cu analiza.

In alta ordine de idei, nu am nimic cu cei care voteaza. Sunt niste fiinte foarte optimiste si apreciez asta. Adica, sa crezi ca din niste bluze cu sclipici, o manea, o freza-n dungi, multi plozi si multe unde perpetuabile de grasime, poti sa scoti ceva, iti trebuie, intr-adevar, mare incredere in divinitate. Si apreciez oamenii spirituali. Sper doar sa aiba si simtul umorului si sa realizeze ca mascarada asta politica e ceva mai urat ca orice banc infect despre camile spus vreodata.

Remember....!!

"Remember, remember, the 5th of November, the gunpowder treason and plot. I know of no reason why the gunpowder treason should ever be forgot!"

"People should not be afraid of their governments.

Governments shoul be afraid of their people."

Camera cu papusi

Nu te misca, nu privi,

nu tipa, nu iti aranja rochia.

Parfumul de cirese nu ti se potriveste; incearca lavanda,

spre binele tau, fetito,

arata zambetul de dantela si

o tunsoare scurta.

Incruciseaza-ti umerii si

imbratisaza-te singura.

Mergi din nou catre Apus,

suna iar din trompeta,

spune ca ai gasit din nou iubirea

rezemata de un gard si

vomand de beata.

Si trage din tigara in timp ce povestesti asta,

tigara e viciul,

te face mai umana face

sa pari credibila.

Pentru numele lui Dumnezeu!

Nu te misca, nu privi,

nu tipa, nu iti aranja rochia.

"Proasta fata!", zice vanzatorul in gura mare,

in magazin,

gandindu-se ca ziarele vor scrie maine ca

nu stie sa vanda papusi.

Te implor, fetito,

Nu te misca, nu privi,

nu tipa, nu iti aranja rochia

.Salveaza-mi creatia!

Nu ma blama, sunt nebun,

indragostit, nemangaiat, infometat,

sunt un comunist nenorocit.

Si da-te cu parfum

de lavanda.

SAMHAIN

Dracia dracului (poem al scarbei mele).

Ma gasesc fetele durerii,

daca-ti spun, uite, e

exact asa cum iti spun.

M-am intalnit ieri la ceainarie

cu piciorul pierdut in razboi.

I-am spus cu blandete

sa nu o loveasca pe doamna

eleganta si blonda de la

masa alaturata.

Mi-a zambit cu toti dintii

putreziti

Si a spus ca

Razboiul a facut ce-a vrut cu el.

Acum, el face razboi.

Doamna eleganta

s-a invinetit, s-a inrosit,

i-au cazut matele pe jos.

Si a murit.

Nu te uita ca un bou la mine

ca n-am ajutat-o,

crezi ca sunt multe lucrurile

pe care

le poate face un olog?

Si, strigand asta,

ologul ii taie piciorul cu securea

ciungului

cu care statea de vorba.

Ciungul, ranit in orgoliul propriu,

se prabusi mort de plans

peste trupul ars de soare

al orbului.

"Dracia dracului!", striga mutul

cand orbul ii infipse

un creion colorat in par.

SAMHAIN

Golul.

Doare. Cand stai pe podea cu o bluza de trening in brate si cu tastatura in mana, zdruncinandu-te de plans si furie si scriind ca sa te eliberezi; desi stii ca nimic nu te elibereaza. Si esti inconjurat de nimic. Pana acum cativa ani am crezut ca atunci cand nu mai ai nimic, te ai pe tine insuti. Well, that's crap. Si ii blamez acum pe toti care m-au invatat asta, fiindca daca si sinele tau renega orice actiune a ta, orice gest, atunci e nimicul. Golul. Si ca sa infrunti golul iti trebuie putere pe care nu ai de unde sa o iei. Ca ai tot luat pentru alte situatii. Si daca incerci sa il accepti, e foarte elitist, eu una n-am nicio sansa, o bluza de trening si un tablou sunt lucrurile care ma ajuta sa nu cedez acum in fata elitismului. Si gesturi pe care le doream, si mai presus de asta, complementaritate. Acum am abisul. Al meu; l-am avut mereu. Dar e mai gol ca oricand. Podeaua, o bluza de trening si un tablou. Fara muzica. Muzica doare. Sunetul tastaturii ca sa infrunti golul. As fi vrut sa scriu pe hartie ca sa refulez, dar nu se aude nimic. Pixul aluneca foarte fin. Tastatura se aude in gol.

Morning thoughts....

Da, asta e ora la care trebuia sa fiu la scoala. Nu, nu am chef sa fiu la scoala. Deloc, dar tot va trebui sa ajung in cele din urma, a doua, a treia ora. Si ma apuca scarba cand ma gandesc ca asta e unul dintre lucrurile pe care sunt constransa de imprejurari sa le fac. Sa pierd timpul la scoala.

As sta toaaaata ziua ca acum, infofolita intr-un pulovar colorat, cu mirosul de nes si cu "Broadway-ul" celor de la Goo Goo Dolls si citind. "Despre ploaie" de Martin Page sau "Maestrul si Margareta"...

Dar cel mai mult mi-as dori sa pot vorbi acum. Cu cine vreau sa vorbesc. Ma simt bine in dimineata asta, desi poate n-ar trebui, ca n-am niciun motiv, ba din contra, dar cred ca avea dreptate Blandiana despre bucuriile fara motiv, cum ca sunt cele mai complexe.

Pur si simplu e una din diminetile alea in care ma simt atat de bine cu mine insami, incat as putea chiar sa vorbesc fara sa ma doara si sa ma simt vinovata, fara sa iau asupra mea lucruri pe care nu vreau sa le iau asupra mea, fara sa ma simt lezata de vorbele celuilalt. Daca as vorbi acum, nu m-ar lovi reprosurile, mi s-ar parea constructive. Dar nu-i nimic, o sa-mi treaca dispozitia asta si va trebui sa port o conversatie intr-un moment prost, in care cele mi mici aluzii o sa mi se para distructive si....damn it!

E frig afara. Nu ma deranjeaza, chiar imi place, dar urasc vantul. Si urasc salcia din fata geamului care face ca naiba cand bate vantul, se balangane in continuu, ca intr-un film suprarealist cu copaci care inghit case. Si are doua brate mari care se apropie sau se departeaza unul de altul, de parca ar avea strabism. Si pare atat de rautacioasa! Si ieri cand batea vantul foarte tare, arunca cu crengi intr-o parte si intr-alta, de parca era un muncitor care scuipa seminte. Cand mi-a zis mami ca a cazut un copac, m-am uitat repede, speram sa fie Lucretia (asa o cheama pe salcie), dar nu. Era un copac dragut care imi placea. Sunt sigura ca e un complot la mijloc. Acum ma uit pe geam cum sta intins pe trotuar si imi pare rau de el. Imi pare rau ca plec la scoala si trec pe langa el si parca o vad pe Lucretia zambind malefic in spatele meu. Si sunt sigura ca o sa se bucure cand o sa incerc sa port conversatia aia, ca o sa o saboteze intr-un fel si o sa iasa exact pe dos de cum vreau.

As vrea sa raman acasa si sa citesc si sa ascult muzica si sa nu ma vada iesind.

O detest pe Lucretia.

Intr-un fel, sunt sigura ca are si o istorie diabolica si sangeroasa in spate si ma voi interesa de asta. Toti copacii au simbolistica lor, si ea trebuie sa aiba una. Meschina, presupun.

Vreau sa stau in pat, cu muzica si ceai si cu El langa mine. Si sa vorbim. Si, eventual, dupa ce eu dau cu bata-n balta (fiindca Lucretia is watching, I know that), sa zambim si sa fie bine. Curios cat de bine comunic cu mine insami si ce usor imi e sa ma exprim acum. Daca ar trebui sa ii spun unei persoane ce imi doresc si ...eah, nevermind.

Am ore de rahat, boring si useless.

Si deja nu mai am o dispozitie atat de buna dupa ce ma gandesc la toate.

Eram sigura.

P.S. Vreau bomboane de ciocolataaa! Hmmm. In sfarsit, un motiv bun sa ies din casa si sa plec spre scoala si sa ma uit urat la Lucretia. O sa o dau in bara cu tot, nu pot vorbi asa cum as vrea, o sa sune ori prea urat, ori o sa fiu prea bleaga. Dar ma duc sa imi iau bomboane si macar in secunda aiaaaa ma voi uita in jur si o sa-mi placa la nebunie frunzele de pe jos si o sa zambesc si o sa ignor toti oamenii imbracati in culori cenusii, mohorate, de iarna.

Post tenebras

" Nu stim prea bine cand curatul si murdarul s-au separat in societatile si in constiintele oamenilor.

Cand a aparut cadavrul si nevoia ingrozita de a-l ascunde privirii?

Inhumarea l-a precedat pe Sapiens Sapiens.

Arta este una dintre cele mai vechi practici preumane, mult mai veche decat moneda in care nu se converteste nimic din ea.

Arta este mereu contemporana cu o separare care n-o aserveste.

Ea s-a nascut inainte de inchegarea filiatiilor disjunctive, arborescente, dintre om si animal, social si asocial, ordine si dezordine, placut si respingator, celest si infernal, viata si moarte, forma si non-forma.

Sacrul, impurul, ceea ce poate pangari, ceea ce trebuie indepartat nu sunt distincte.

In societatile moderne sacrul este atotputernic, cum nu a mai fost niciodata. Niciodata nu ne-am separat intr-atat de cadavre, de sangele menstrual, de scuipat, de urina, de cruste, de noroi.

Suntem cu totii niste preoti maniaci in bucatariile noastre.

Suntem niste tirani dementi in salile noastre de baie.

E greu sa separam notiunile de igiena, de morala, de sacrificiu, de gandire, de rasism, de razboi. Ne ferim de ceilalti, de tot ce nu intra in norma sociala sau senzoriala, de paraziti, de soareci, de saliva, de universitarii autodidacti, de mamiferele pesti, de mamele celibatare, de evreii crestinati, de locuitorii frontierelor, de acele de siguranta, de unghiile taiate., de strigoi, de fobii, de fantasme. Arta e o productie parazitara.

Cel care face sa apara ceva ce nu exista pana la el, acela apartine regnului inadecvarii.

Nu e la locul lui.

E insasi definitia impuritatii: Ceva nu e la locul sau.

Un pantof e curat pe podea.

E murdar daca-l pui pe fata de masa printre flori, argintarie si paharele aliniate."

(Pascal Quignard)